marți, 25 decembrie 2012

Capitolul 44


Capitolul 44

PVS.

Doua saptmanai mai tarziu.

Stateam ghemuita langa pat,strangandu-mi genunchii cu bratele.Incercam sa uit,dar nu puteam.De fiecare data cand incercam sa ma gandesc la altceva amintirile acelea mi se
revarsau cu brutalitate in minte.Era dureros si frustrant.Si plangeam,plangeam pentru ca eram neputincioasa in fata durerii.Nu ma puteam lupta cu ea.Mereu am zis ca sunt o luptatoare,
insa m-am inselat. Sunt slaba...
De...Eric nu mai stiu absolut nimic.Nimeni nu vorbea despre cele intamplate. Asa ca Eric putea sa isi fi revenit,iar acum sa fie bine mersi distrandu-se cu cine stie ce curva. Dar eu? Eu ce fac? Eu de
ce sufer ca proasta? De ce stau aici cu draperiile trase,pe intuneric plangand ca o proasta? De ce fac asta? De ce nu pot merge mai departe? De ce nu pot ridica mandra capul si sa pasesc increzatoare la lumina soarelui?
Prea multe intrebari...toate fara raspuns...
Un ciocanit silentios s-a auzit la usa.Nu am raspuns. In ultimele doua saptamani au batut multe persoane la usa mea si nu le-am raspuns. Usa se deschise si se inchise.Nu m-am uitat sa vad cine era...
-Soll...-Se auzi vocea blanda a mamei.
Nu i-am raspuns.
-Ti-am adus un ceai.-Zise apoi merse spre masa lasa ceaiul si veni in fata mea,lasandu-se la acelasi nivel cu mine.
Mi-am ridicat incet privirea si am intalnit o privire calda.Brusc ma imbratisa.I-am raspuns la imbratisare,punandu-mi capul pe umarul sau.
-Copila mea...-Sopti apoi despartindu-se incet ma saruta pe frunte.
Se aseza langa mine si ma trase in bratele sale,oferindu-mi un sentiment de protectie,exact ca atunci cand eram copil. Mi-am lasat capul pe pieptul sau si am respirat adanc.Aceasta ma mangaie incet pe par si apoi ma
saruta pe crestet.
-Mi-e dor de vremea cand eram copil...nu avem nici o grija.-Am oftat
-Erai atat de dragalasa cand erai mica. Atat de dulce,incat oricine te-ar fi iubit de la prima vedere.-Continua sa ma mangaie pe par.
-Am facut vreun rau cuiva cand eram mica?-Am intrebat mai mult in soapta.
-Intotdeauna ai fost o fetita cuminte si ascultatoare...
-Atunci de ce sufar?-Am intrebat mai mult pentru mine.-Ma doare mama...ma doare atat de tare incat nu stiu cat voi mai rezista.-Am inceput din nou sa plang
Mama ma imbratisa strans.
-Totul va trece scumpo...totul va trece-Zise incet.

PVL

-Matusa l-ai convins pe Eric sa manance?-Am intrebat-o in timp ce cobora scarile.
-Nu...-Avea o expresie obosita si distrusa.
Veni si se aseza langa mine pe canapea.
-Nu stiu ce sa fac Luana...pur si simplu nu stiu.Sunt o mama groaznica! Imi vad copilul suferind si nu stiu ce sa fac ca sa ii alin durerea-Incepu sa planga.
Am imbratisat-o.
-Nu esti o mama groaznica.Esti o mama grozava.Eric are nevoie de tine acum,si esti aici.
Se desparti de mine si isi sterse lacrimile.
-Nu vrea sa manance Luana...ce ne vom face?
-Totul va trece...-Am soptit

PVE.

Stateam si priveam afara...vantul sufla slab,iar cerul era acoperit de nori...la fel cum era acoperit si sufletul meu de tristete.Sau mai bine spus nu avea cum sa fie acoperit,pentru ca nu mai avem...un om fara suflet,crud si orb.Orb
fiindca nu a vazut ceea ce era adevarat la timpul respectiv. Ma doare...simteam un gol in locul inimii.Incercam sa nu ma gandesc ,insa nu reuseam.Era ca si cum as visa ca sunt in cadere si imi doream cu disperare sa ma apuc de ceva,
dar nu aveam de ce. Totul in jurul meu era rece.Ma simteam obosit.Obosit de toate astea.Obosit sa mai lupt.Sa ma lupt cu o asemenea povara.Era prea mult pentru mine.Mereu mi-am zis ca sunt puternic,insa acum imi dau seama ca nu este asa.
M-am ridicat din pat si apoi luandu-mi  geaca am coborat la parter.
-Eric,unde te duci?-Am auzit-o pe mama intrebandu-ma cand eram langa usa de la intrare.
Nu i-am raspuns doar am deschis usa si am alergat pana in garaj de unde am pornit in viteza. Ajungand pe  sosea am apasat cu putere pedala de acceleratie,depasind o multime de masini.
-Nu mai rezist.-Am spus.Trebuie sa scap cumva de suferinta asta.
Am marit viteza apoi am depasit o alta masina,ramanand pe contrasens. Din fata venea o masina,care incepuse sa claxoneze violent vazand ca nu intru pe banda mea.Asta este...aici e sfarsitul.Eram la 50 de metri distanta de moarte...
Mi-am strans ochii cu putere apoi am virat de volan ajungand din nou pe banda mea. Am tras apoi pe dreapta si punandu-mi capul pe volan am inceput sa plang.
-Nu pot! Pur si simplu nu pot!-Am exclamat
Nu stiu cat timp trecuse,insa reusisem sa imi stapanesc plansul.Mi-am pus capul pe tetiera scaunului si am inchis ochii.Imediat o fata zambitoare mi-a aparut in minte....fata ei...zambetul ei.Zambetul ei inocent,vesel si contagios...Mi-am strans ochii cu putere incercand
sa fac imaginea sa dispara.Fara succes. I-am deschis brusc si mi-am pus mainile in cap,tragandu-ma de par. E fara scapare.Sunt blocat in cosmarul asta si nu e nici o iesire,nici o solutie sa mai simplific durerea... Am doua variante.Prima,suport durerea asta care ma ucide incet
sau a doua,aleg moartea si scap mai repede de durere.Rezultatul e acelas,numai ca ajung la el in moduri diferite.
-Moartea nu....-Am murmurat traganduma mai tare de par.
Nu pot sa imi iau viata...pur si simplu nu pot. Merit sa sufar....o,si cat o merit! Merit asta pentru ca am fost orb si prost si idiot si gelos...merit sa ma zvarcolesc din cauza durerii ,sa nu pot sa respir din cauza ei. Fiecare pas care il fac sa ma doara,orice lucru pe care il vad sa imi trezeasca amintiri dureroase.
Mai simplu,merit ceea ce mi se intampla.Merit asta si mult mai mult.Sunt constient,insa nu stiu cat pot rezista la toate acestea.
As vrea sa tip,sa urlu neincetat,dar nu pot....Trebuie sa...fac ceva.Stiu ca nu voi putea scapa de durere,insa nu as putea rezista sa ma intalnesc acum cu Soll si sa ii vad privirea plina de ura si de repros..Nu...nu as suporta...ar fi prea mult.
-Trebuie sa plec de aici...-Cuvintele mi-ai iesit ca o soapta,nici nu eram sigur daca le spusesem cu voce tare sau nu,insa stiam ca in mintea mea fusesera intiparite.
Am pornit masina si am facut cale intoarsa,indreptandu-ma din nou spre casa.Ajungand aici am lasat masina parcata in afara curtii si am intrat grabit. De cum am pus piciorul in casa am fost asaltat de mama,de tata ,de Luana,Andrewi,Zack si Ali. Nu intelegeam tot ce spun pentru ca nu ii ascultam,nu ii puteam asculta.
Parcurgeam grabit livingul,acestia plimbandu-se dupa mine si tinandu-mi,din ceea ce auzeam,predici care mai decare mai lungi ,predici la care se adaugau si intrebari de genul "Unde ai fost? Ce ai facut? " Am inceput sa urc scarile si ajungand in fata camerei mele,am deschis usa si am trantit-o in urma mea incuind-o. Imediat au inceput sa se
auda batai in aceasta si incercari de a fi deschisa.Am luat o valiza si am azvarlit-o pe pat,apoi am aruncat in ea niste,haine si alte lucru care mi-ar fi utile. Dupa ce am inchis fermoarul acesteia  mi-am luat telefonul si am deschis usa,dincolo de aceasta,fiind asteptat de ceilalti. Acestia m-au privit,apoi au privit valiza din mana mea. Am trecut la fel de grabit pe langa el,si am coborat scarile in graba.
Cand sa pun mana pe clanta usii de la intrare:
-Eric!-Se auzi vocea mamei
M-am intors incet si am privit-o. Se afla la baza scarilor.Parcurse distanta dintre noi si ajungand in fata mea zise:
-Unde te duci?-Ma intreba analizandu-mi atent fata.
Am privit in alta parte.Ofta cu putere.
-Sunt mama ta Eric,macar acest drept il am.
Am oftat apoi mi-am luat valiza si am iesit din casa. Am pus bagajul in portbagaj,apoi urcand la volan am pornit in viteza.Am scos telefonul din buzunar si am cautat un numar de telefon.De indata ce l-am gasit am apelat.Persoana pe care am apelat-o a raspuns.
-Pregateste avionul!-Am zis apoi am inchis si am bagat telefonul la loc in buzunar.
Nu stiu daca este bine ceea ce voi face,insa trebuie sa ma indepartez.Sunt sigur ca locul in care voi merge nu imi va alunga durerea,ba mai mult mi-o va amplifica,insa simt ca trebuie sa merg acolo. Trebuie sa infrunt mai intai  trecutul si apoi prezentul.Trebuie fiindca altfel voi innebuni.Am ajuns la aeroport si m-am imbarcat degraba apoi am decolat.
Drumul a fost unul...scurt.Mult prea scurt pentru mine.Dupa ce am coborat din avion m-am indreptat spre taxi-ul ce ma astepta.Nu avem mult de mers,asa ca in aproximativ 2 ore si jumatate ma aflam fata in fata cu trecutul. Am privit cladirea,care era exact asa cum mi-o aminteam,apoi am inaintat cu pasi domoli spre ea. Am apasat incet clanta si am pasit in interior.Facand cativa pasi am dat nas in nas cu o femeie...
care arata familiar.Aceasta vazandu-ma scapa din mana cele cateva produse de curatenie.
-Domnule...nu m-au anuntat ca veniti,iertati-ma!-Spuse aceasta privindu-ma ca si cum nu as fi fost real.
-Asta pentru ca nu stie nimeni.-Am soptit apoi  am trecut pe langa ea si am urcat la etaj. Ajungand in fata dormitorului...fostului meu dormitor m-am oprit. Nu pot...nu am curajul...NU! Mi-am stras ochii cu putere apoi am atins clanta.Inca avand ochii inchisi am deschis incet usa si am pasit inauntru apoi am deschis ochii. De indata ce am facut acest lucru un uragan de amintiri m-a invaluit.Camera era excat asa cum o lasesem...
plina de durere si de suferinta...nu se schimbase nimic. Am inchis usa in urma mea si odata cu acest gest mi-am amintit cum inchisesem usa in seara aceea.Am inaintat incet analizand camera. M-am asezat pe pat si am privit langa mine. Intr-un moment o vadeam pe Soll zambind si intinzandu-se sa ma sarute,iar in celalat o vedeam plangand si implorand sa ii dau drumul.M-am lasat pe spate si un parfum cunoscut mi-a invadat mirosul...
-Cum am putut sa imi bat joc de dragostea ta in felul asta?-Am intrebat soptind in timp ce atingeam perna pe care,odata,dormise ea.Lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji.
***
-Deci imi raspunzi azi?-Am tipat
-Eric...nu e ceea ce crezi...m-m-a obligat sa il sarut.
-Ti-am zis sa imi raspunzi! Zi,de ce m-ai tradat? Eu nu iti eram suficient? Dar ce vorbesc cine stie de cand te vezi cu el. Poate saracul baiat nu are nici o vina. Te intalneai cu amandoi in acelasi timp? Raspunde!
Am apucat-o de incheieturile mainilor si am izbit-o de perete.
-Nu...t-te-am t-tradat...-Reusi sa spuna
-Ooo,te rog! Ai vrea sa te cred?Stiu bine ca am vazut!-Am tipat din nou

Am tresarit,ridicandu-ma imediat in sezut.Mi-am dus mana la frunte...era uda. Transpirasem...Un cosmar...inca un cosmar.
Acum stiu ca ceea ce am vazut nu a fost real...a fost o farsa. O farsa nenorocita care m-a distrus,dar nu asta conteaza. Pe mine m-a distrus pe sfert la momentul acela,insa pe ea am distrus-o eu in intregime.M-am ridicat din pat si m-am dus la dus. Pana si dusul era dureros...imi aducea o multime de amintiri. Cand am iesit dn baie am dat nas in nas cu bunica. Aceasta veni si ma imbratisa,netinand cont ca eram aproape dezbracat,purtand doar un prosop
si pe deasupra mai eram si ud.
-Eric,scumpule ce ma bucur sa te vad!-Spuse strangandu-ma mai tare in brate.
Imbratisarea luand sfarsit se dadu inapoi putin si ma privi.
Arata exact asa cum mi-o aminteam,parea ca nu trecuse nici o zi.
-Ohh,cat esti de frumos!-Exclama apoi ma imbratisa din nou.
Despartindu-se de mine spuse:
-De ce nu m-ai anuntat ca vi?
Am oftat.
Expresia sa se schimba imediat.
-Am vorbit cu Vanessa zilele trecute.
Am incercat sa privesc in alta parte.
-Imi pare rau scumpule.-Zise atingandu-mi fata.-Nu stiam...ca s-a intamplat asa ceva. Desi nu pot intelege cum s-a putut intampla...pareati fericiti.
Am zambit slab apoi am mers spre valiza care se afla pe pat. Am scos ceva de imbracat.
-Eu nu te invinovatesc.-Spuse dupa cateva clipe de liniste
M-am intors si am privit-o.
-A fost doar vina mea.-Am murmurat
-Oo,scumpule nu spune asta!Nu a fost vina ta!-Tonul sau era unul bland in timp ce inainta spre mine.
-Ba a fost!-Am exclamat- A fost doar vina mea.Am fost un prost...am fost orb! Mi-am distrus viata,dar asta conteaza cel mai putin.Ceea ce conteaza cu adevarat e ca i-am distrus viata.Nu am avut incredere in ea! am fost...sunt un monstru!-Am zis in timp ce cateva lacrimi curgeau din ochii mei.
Bunica veni si ma imbratisa.
-Nu spune asta Eric.Nu e adevarat.-Imi sterse lacrimile.
-E adevarat.Nu am vazut decat suferinta mea bunico.Nu am vazut cat de mult a suferit...nu mi-a pasat in momentul ala la ce o supuneam.
-Eric...
-Cand sunt aici-Am aratat spre camera- e ca si cum as trai totul din nou.Si e dureros...ma sfarsie.Ma distruge incet.
Imi mangaie fata.
-Atunci de ce ai venit aici?-Intreba bland.
-Ca sa infrunt trecutul,pentru a putea infrunta mai apoi prezentul.Acolo simteam ca innebunesc.Simteam cum cad intr-un abis din care nu mai puteam iesi. Simteam ca innebunesc la fel ca...-M-am oprit brusc
Bunica ma imbratisa,iar eu am inceput sa plang.
-Imi pare rau bunico! Imi pare rau pentru ce i-am facut,pentru ce ne-am facut!Aveam totul,absolut totul,insa eu am distrus basmul ala...Simt ca nu mai am aer...simt ca nu mai am nici un rost. Imi doresc sa mor...sa se termine odata.
Bunica ma privi .
-Niciodata sa nu mai spui asta! Asculta la mine:"Dumnezeu ne-a dat viata,si numai el are voie sa o ia." Ai inteles? Nu ai voie sa faci asemenea prosti. Nu realizezi cata suferinta ai provoca daca ai face asa ceva?Mama ta,tatal tau,eu ,totii prietenii tai,verisoara ta...chiar si Soll. Nici sa nu te gandesti la asa ceva!
Trecu un moment de liniste apoi vorbi din nou.
-Sa nu crezi ca vei rezolva ceva daca faci asa ceva. Stiu ca...Soll a incercat asta. Stiu tot ce a facut. Mi s-a parut o gresala si inca o consider o greseala. Ti-am spus de ce. -Ma imbratisa din nou.
-Te iubesc!-Imi sopti
-Si eu!-I-am zis imbratisand-o.
 ~O luna mai tarziu.

Stateam pe pat si priveam afara cum cateva frunze ratacite se lasau purtate de vantul rece al sfarsitului de toamna.O luna...atat trecuse de cand ma indepartasem de tot ce insemna...prezent.Incercam sa traiesc in trecut.Sa pun cap la cap fiecare greseala si fiecare gest facut atunci. Facand aceste lucruri era ca si cum imi taiam pielea in anumite portiuni,iar apoi presaram sare peste ranile sangerande. Ma durea sa retraiesc toata acele lucruri,dar intr-un fel ma ajuta.
Invatasem sa suport durerea si sa nu imi mai plang de mila.Dar cel mai important lucru,invatasem ceea ce imi spusese bunica: "Dumnezeu ne-a dat viata,si numai el are voie sa o ia." Aceste cuvinte ma ajutau sa inlatur anumite ganduri.
Cu mama nu mai vorbisem,nu prea vorbeam nici cu cei de aici. Suna in fiecare zi si o implora pe bunica sa ma convinga sa vorbesc cu ea. Ma durea si lucrul acesta,fiindca stiam ca ii provoc suferinta mamei. Si nu numai ei,tata era la fel,si Luana,si Zack,si Ali,pana si Andrew.Soll...la ea incercasem,dar nu reusisem in totalitate,sa nu ma mai gandesc in aceasta luna. Negandindu-ma la ea,cea din prezent,ma ajuta sa o vad si sa o inteleg mai bine pe cea din trecut.Poate suna ciudat,dar...
asa si este. Eram un nebun,stiam asta.Stiam ca nu sunt tocmai in apele mele.Aveam vedenii,aberam si chiar vorbeam singur. Ma impacasem cu toate,nu complet,dar o facusem in mare parte.
Cu toate ca ma simteam mai bine aici si invatasem sa traiesc in locul asta,stiam ca va trebui sa ma intorc.Urmau sarbatorile de iarna,asa ca nu ii puteam lasa singuri pe parintii mei. Bunica ma intelegea,o facea mai bine decat oricine. Avea un stil unic prin care  putea comunica cu mine,chiar daca nu vorbeam,ea stia ce vroiam.Un fapt ce ma va ajuta,este ca urma sa ma insoteasca in L.A. In ceea ce il priveste pe bunicul,il vedeam aproape zilnic,iar in zilele in care nu o faceam se datora faptului ca
era plecat cu treburi.Cand aflase ca bunica urma sa  mearga cu mine in L.A.a spus din prima clipa ca va veni si el. Erau niste bunici grozavi,si ii iubeam foarte mult.Regretam ca ii descoperisem atat de tarziu.
Desi eram aici de o luna,nu avusesem...curajul sa fac un lucru.Nu ma dusesem in casa bunicilor.Stiam ca trebuia sa o fac si pe asta,era pasul final,insa eram prea las.
~Trei saptamani mai tarziu.
Maine era Craciunul asa ca trebuia sa plecam. Am iesit din casa si dupa ce mi-am pus bagajul in masina bunicului m-am indreptat spre casa acestora. Am intrat fara sa mai bat la usa si i-am intalnit pe cei doi,care in acel moment isi ridicau bagajele de pe podea si se pregateau sa plece.
Bunica imi zambi.
-Suntem gata!-Spuse bunicul.
Au mers spre mine,eu in schimb am inceput sa merg spre scari. Cei doi nu au pus intrebari,in schimb am auzit usa deschizandu-se,semn ca ieseau din casa. Am continuat sa urc scarile si ajungand la etaj m-am indreptat spre fosta camera a lui Soll. Ajuns in fata usii ,am facut acelas gest pe care l-am facut si cu fostul meu dormiror si anume m-am oprit. Am respirat adanc. Nu fi las...e ultimul pas...ultimul lucru pe care trebuie sa il faci.Poate zici ca te simti mai bine,dar daca nu faci asta nu te vei mai simti...
Acum ori niciodata,mi-am zis apoi am apasat clanta si am intrat in camera. Un val de amintiri mi s-a revarsat in minte.Amintiri amuzante,placute in care eram cu totii aici si radeam in timp ce Soll il fugarea pe Andrew pentru o alta boacana facuta. In mai putin de doua secunde aceste amintiri au disparut.Ma aflam intr-un fel de transa.Am privit in jur si...
***
-Shh,linisteste-te.Totul o sa fie bine.-Luana o stranse in brate
-Nu Luana,nimic nu v-a mai fi bine de acum incolo.-Spuse plangand , despartindu-se putin de ea
-Nu vorbi asa,te rog. Linisteste-te!
-Nu pot Luana...cand imi aduc aminte...-Se arunca din nou in bratele Luanei.
-Te rog! Totul se v-a rezolva.Andrew s-a dus sa vorbeasca cu Eric sa vada daca stie ceva despre ce ai patit. Dar ce s-a intamplat?
-Eric...-Se ridica din pat agitata, plangand.
-Da Eric,el ar trebui sa stie ce s-a intamplat.-Se ridica si aceasta.
-Normal ca stie...doar el m-a adus in starea asta.-Izbucni si mai tare in plans
-Ce? Soll,spune-mi te rog,ce s-a intamplat!Cum adica el te-a adus in starea asta?
Suspina apoi spuse:
-Luana...Eric...Eric...-Alte lacrimi ii stinsera vocea
-Eric ce? Soll,te rog!-A rugat-o,teama fiind evidenta in gesturile sale.
-Eric...m-m-m-a...violat.-Cazu la picioarele Luanei plangand  si sprijinindu-si capul in palme.
Luana impietri.Parea ca nu ii vednea sa creada ceea ce i spunea.
-Soll!-Se lasa si ea in jos si ii  ridica capul.-Cum...cum s-a intamplat asa ceva?
-Aseara...d-dupa ce ai plecat tu...eu am ramas cu R-robert,iar el m-m-a satutat cu forta lipindu-ma d-de peretele cladirii. E-eric a vazut ce s-a intamplat s-si a inteles g-gresit. Cand...cand am ajuns acasa se comporta normal,dar...apoi a-a inceput chinul. Mai intai m-m-a jignit in toate felurile...a tipat la mine...apoi...a am incercat sa scap...insa nu am putut si s-a enervat si...mai tare...m-a lovit...apoi...-Nu mai putu continua deoarece lacrimile ii invadata fata si o lua strans in brate.
***
Am tresarit,iesind din acea stare.Am privit imediat patul...totul fusese doar o iluzie...dar parea atat de real! Modul in care...se intamplasera toata acele lucruri,felul in care fusese atunci,felul cum povestise cele intamplate ma omorau...nu stiu de cata durere voi mai avea parte...presimt ca nu va fi putina.Nu spun ca nu o merit,o merit din plin chiar,dar... Mi-am scuturat violent capul,inlaturand in acelas timp si lacrimile care imi cursesera pe fata. Oare mai am lacrimi? Am iesit din camera,apoi am coborat scarile si in cele din urma
mi-am ocupat locul pe bancheta din spate a masinii bunicului.
-Eric,esti bine?-Ma intreba bunica,intorcandu-se si privindu-ma.Simteam si privirea bunicului asupra mea.
Pentru mine nu mai exista bine...
~*~*~*~*~*~*~*~*~*~
Voi incepe cu scuzele...Imi pare atat de rau ca nu am mai postat!Nici nu pot da un motiv plauzibil pentru care nu am mai scris.Cel mai...bun ar fi,spre rusinea mea,lipsa de inspiratie.Este adevarat ca am luat o pauza cam lunga si mi-am iesit din mana.Nu mai scriu cum scriam alta data.Erau vremuri cand pur si simplu imi pluteau mainile pe tastatura...eram ca un robot.Acum,insa,trebuie sa ma gandesc mai mult la ideea principala,iar mai apoi sa o dezvolt. De unde mai pun ca acum e si mai greu de scris.Poveste a capatat alte aspecte si alte detalii si e mai complicat...
Oricum...sarind peste asta. Vreau sa le multumesc tuturor celor care imi citesc ficul! Sunteti minunate!  Eu pentru voi scriu asa ca va multumesc din suflet! :*
Sper sa va placa micutul meu cadou de Craciun,facut cam tarziu ce-i drept.
In incheiere va urez un Craciun splendid alaturi de cei dragi,o multime de impliniri,sanatate si multa fericire!
P.s. Le multumesc celor care mi-au lasat urari pe blog! Si ii multumesc in special uni persoane care mi-a nominalizat blogul la "Blog of the Year 2012" :* Asta da cadou... :)) Multumesc!:*
http://makethisgoonforever.wordpress.com/2012/12/24/blog-of-the-year-2012-award/

10 comentarii:

  1. E asa de trist:( Cat ii vei mai tine in starea asta?:o3 Si e de doua ori mai trist pentru ca acum sufera amandoi. Pana acum doar Soll a fost cea cu moralul la pamant. Sper ca isi vor reveni in curand, pentru ca nu-mi place sa-i stiu asa:( Daar... poate se intampla un miracol de Craciun, ceva;;)
    Iti multumim pentru minunatul cadou de Craciun. Am avut cea mai frumoasa surpriza azi, cand am intrat pe blogul tau si am vazut un nou capitol.
    Si, apropo, imi place noul aspect. Albastrul este culoarea mea preferata:x:x
    Sper sa reusesti sa scrii si sa postezi capitolul 45 cat mai curand:D Oricum, te inteleg la faza cu lipsa de inspiratie. E naspa cand faci o pauza si vrei sa te reapuci de scris... Ia ceva timp ca sa te reobisnuiesti cu scrisul:)
    Oricum, multa inspiratie si bafta la tastat:*:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulumesc mult pentru intelegere si pentru ca ai citit! :*

      Ștergere
  2. E atat de trist...:((
    Da' ma bucur c-ai postat:)Chiar imi era dor de ficul asta:X

    App,si eu te-am nominalizat: http://maria-lumeapovestilor.blogspot.ro/2012/12/very-inspiring-blog-award.htm
    Scuze ca nu te-am anuntat mai devreme.

    Bafta in continuare!

    Love you:*:*:*

    Miss Salvatore

    RăspundețiȘtergere
  3. ma bucur enorm de mult ca ai postat. si nu ti-ai iesit din mana, e splendid. imi place atat de mult si nu stiu daca ti-am zis, dar am citit asta de o stiu pe derost, daca e sa o iau de la capat nu trebuie decat sa citesc un rand ca sa stiu ce se intampla :D. iti spun asta ca sa sti ca te descurci minunat si chiar daca nu postezi des tot esti buna in ceea ce faci. felicitari si nu pot sa ma abtin sa nu spun ca vreau nextu

    P.S. ai fost nominalizata si aici http://vampirepassion.wordpress.com/2012/12/19/very-inspiring-blog-award/

    pupici multi :*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  4. draga Vampa,
    cum sa iti spun...acest fic este....mmmmmmmmmmmm....M-A-G-N-I-F-I-C,M-I-R-B-L-A-N-T,F-A-N-T-A-S-T-I-C,E-X-T-R-A-O-R-D-N-A-R!!!!!(greu e sa spui cuvintele pe litere:)) )
    am simtit tristetea personajelor....a fost asa de profuuuuuuuuuuuund!:( tu sti ca eu asteptam capitolul asta de ceva vreme...sa ii vad tristetea lui eric.dar s-a intamplat ceva cu mine....imi pare rau pentru el...ce se intampla cu mine????ma inmoi???
    ma intreb cum se vor impaca?!?! va fi foarte greu pentru eric ca sa ii mai castige increderea lui soll....dar la final vor fi un cuplu pe cinste...
    abia astept continuarea...si stai linistita...si mie mi-e greu sa scriu!scoala asta te seaca de energie,timp si insipiratie:))
    btw.....tu mai intri pe fb-ul ala????vreau sa vorbesc cu tine...
    pana data viitoare
    MAMA OMIDA:*

    RăspundețiȘtergere
  5. O sa o iau de la sfarsit :)) Da,intru pe facebook.Sunt online aproape mereu,insa tu nu esti atunci. :)) Complicata treaba.
    Si chestia cu inmuiatul se datoreaza aerului de sarbatoare... :))
    Multumesc mult! :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Asta-i laura mea!Zici cai poeta!:))
    Capitolul e mai lung decat ma asteptam.
    Si nu iti face atatea complexe draga(cum se vede ca esti adolescenta) ca scri bine.Pai dee!
    Sti ce nu-mi place la capitolele aste?Ca nu pot sa glumesc.Capitolele sunt asa trise ca nu prea merge sa fac glume.E vina taaaaaaa!
    Incep ca eric,doar ca eu nu dau vina pe mine o dau pe tine!TU TU TU TU TU!
    OK!Sunt bine!
    Ce sa spun,imi pare rau de eric,saracu.Dar... si-o merita!
    Imi place cum vede parti din trecut in care soll ii povesteste luanei ce s-a intamplat.
    Si sti pentru cine imi mai pare rau?Pentru crina.Da,saraca crina e pierduta.Eu mi-am acceptat destinul.Stiu ca orcat de tare as crede ca il urasc pe eric,nu pot.Eric e eric.
    Desi capitolul asta nu are prea multa actiune,ne arata ce gandeste eric.Faza de la inceput cand vroia sa se ciogneasca cu masina ma speriat putin,trebuie sa recunosc.
    Un capitol minunat!Exact ce aveam nevoie de ziua mea.
    Acum vb cu tn pe fb deci cred ca o sa termin.:))
    Continua sa te simti trista pentru ca faci o treba minunata(nu pot sa cred ca i-am spus celei mai bune prietene asta!).Sarbatori fericite!:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astept cheful de ziua ta! :)) La vara dai si tu un shoot! :))
      Multumesc! :*:*:*

      Ștergere