Capitolul 43

Capitolul 43

PVS.

Am alergat pana l-a masina si intrand in aceasta,lacrimile mi-au inundat din nou fata. Doare...dupa atata timp inca doare.Si nu e o durere nesemnificativa,e o durere care ma macina,
ma macina incet ,distrugandu-ma.Am vazut suferinta in ochii lui ,am vazut durerea,am vazut regretul.L-am vazut plangand. De ce nu ma pot bucura? De ce nu pot zambi pur si simplu stiind ca si el sufera acum?
Ca traieste clipe groaznice,pe care le merita din plin. De ce nu ma pot bucura de asta? De ce in loc sa fiu fericita ma simt distrusa stiind ca sufera?
Am pus capul pe volan,lasandu-mi sentimentele libere. Plangeam...plangeam cum nu o mai facusem de mult. Plangeam exact cum o facusem cu 3 ani in urma.Insa inima era cea care plangea mai mult.Simteam ca dispar
picatura cu picatura.Vreau sa fiu vesela.Vreau sa zambesc...exact cum o faceam in primii ani de liceu. Vreau sa dau timpul inapoi pentru ami recapata viata,pentru ca ceea ce traiesc acum nu e viata.E o piesa de teatru in care eu
joc rolul principal.O piesa de teatru proasta si oarecum comica,in care orice as incerca sa fac se intoarce apoi impotriva mea.
Te urasc Eric! Te urasc! Si in acelasi timp ma urasc si pe mine fiindca am facut greseala sa ma indragostesc de tine.De ce nu am putut gandi cu creierul nu cu inima? De ce?
Mi-am ridicat capul de pe volan si mi-am dat parul,care mi se lipise de fata,pe spate.
Totusi nu regret...nu regret ca te-am cunoscut si ca am fost impreuna.Pentru ca momentele petrecute impreuna au fost cele mai frumoase.Insa am inceput sa realizez acum ceva timp,si realizez si acum ca nu merita. Momentele frumoase sunt
minuscule in comparatie cu suferinta pe care am indurat-o. De ce a trebuit sa platesc asa? Am facut atat de mult rau? Am fost atat de rea?
Am cautat dupa cheie prin geanta si gasind-o am pornit spre casa. La drum nu am fost atenta catusi de putin,incercam sa imi golesc mintea... Am parcat in fata casei apoi am mers spre aceasta,hotarata ca restul zilei sa mi-l petrec incercand sa
imi limpezesc gandurile. Intrand am dat peste Luana care ma astepta. Cand ma vazu ochii i se deschisera larg,ceea ce imi dadea de inteles ca aratam...oribil.
-Soll...
-Da?-Am zis mergand spre scari.
Nu mai zise nimic.
-Da,a aflat.-I-am raspuns stiind deja ceea ce dorea sa intrebe,insa nu avea curajul.
Privirea Luanei se schimba in una preocupata.
Mi-am aruncat geanta pe canapea.
-Dupa atata timp am lasat mastile la o parte,aratandu-ne cu adevarat personalitatile. Am vazut suferinta in ochii lui...am vazut regret. L-am vazut plangand Luana. Si ar trebui -Am suspinat,lacrimile incepand sa imi curga pe fata.-sa ma bucur pentru ca in
sfarsit sufera si el,insa nu pot.Cand ma gandesc ca sufera ma doare de mii de ori mai mult.-Mi-am dus mana la frunte in timp ce plangeam.
Luana ma imbratisa strans.

PVE.

Parfumul ei ramasese in camera,mireasma acestuia arzandu-ma. Simtem cum ard pe interior...incet si dureros. Simteam cum ma macin...cum ma sting incet. Nu am crezut ca voi suferi vreodata atat...Merit,merit toata suferinta asta. Ceea ce am facut...a fost inuman.
M-am lasat manipulat de furie ,iar rezultatul a fost si este unul dezastruos. Mi-as dorii ca acum cand sufer eu,ea sa fie in sfarsit fericita,insa stiu ca sufera si tocmai de aceea ma doare de mii de ori mai mult. Cum am putut fi atat de orb? Cum...
***
Am deschis usa si am intrat.Am clipit de mai multe ori incercand sa ma obisnuiesc mai repede cu lumina puternica. Totul era alb. Am inchis usa in urma mea. Era atat de liniste...De odata s-a auzit un suspin din partea cealalta a camerei. M-am intors spre sursa zgomotului si am intalnit
o persoana care statea asezata pe podea,isi strangea genunchii cu bratele,iar capul il avea asezat pe aceasta. Am inaintat spre acea persoana. Cascada de par blond ma impiedica sa vad cine era. Fata plangea...si plangea foarte tare. Mi se rupea inima vazand-o asa. Ajungand in fata ei,aceasta imi simti prezenta si
isi ridica privirea. Inima mi s-a oprit in loc...era Soll... dar de ce plangea? Am intins mana spre ea...
-Nu!Lasa-ma!-Tipa incepand sa palanga si mai tare.
Am ramas impietrit privind-o. Se uita la mine ca si cum as fi cel mai rau om de pe planeta.
-Soll,iubito...-Am zis incet
-Nu! Te rog! Te rog nu imi face rau!-Ma privi cu frica.-Te rog!
-Soll,nu ti-as face rau niciodata.
-Minti...minti! Te-ai razbunat pe mine. Ai zis ca te-am inselat cu Robert...-Zise parca in transa in timp ce se legana in fata si in spate.
O lacrima mi-a curs pe obraz...ma durea sa o vad asa...nu,nu ma durea.Ma distrugea fizic si psihic! Ma termina pur si simplu!
-Te-am iubit Eric...de ce nu m-ai crezut cand ti-am spus asta? De ce m-ai lovit? De ce m-ai violat?Atat de rea am fost incat sa merit asta?-Intreba ,insa nu ma intreba pe mine.Era un monolog.
M-am lasat in jos ajungand la acelas nivel cu ea.
-Mi-am dorit doar  sa fim fericiti.Visam ca vom fi impreuna mereu...ca ne vom casatori...ca vom avea copii care vor alerga in jurul nostru prin casa.-Zambi neiesind din acea stare.
Am inceput sa plang...nemaifiind nevoit in acest fel sa ma abtin. Si eu imi doream acelasi lucru...
-Ce voi face eu fara tine? Ce voi face eu fara inima mea? Ai luat-o cu tine acolo... Oare esti fericit sau regreti macar putin ceea ce ai facut? Oare te mai gandesti la mine sau deja m-ai uitat si ai gasit pe altcineva?

Am tresarit ridicandu-ma in sezut.Am privit in jur...fusese doar un vis.Un vis mult prea real,atat de real incat plangeam. Nu dupa mult timp plansul meu se transforma in hohote.
-Nu,nu am gasit pe nimeni...-Am spus printre lacrimi
M-am ridicat din pat si m-am dus la dus.Am lasat apa sa imi limpezeasca mintea...sau asa speram ca va face,pentru ca era imposibil sa am o minte limpede in astfel de momente...In ceea ce privea visul de mai devreme...imi era frica sa mi-l amintesc,desi nu il uitasem,si nici nu cred ca o voi putea face vreodata. Din ceea ce
spusese Soll...imi era mai mult decat clar de unde era acea scena...Visul fusese ca si cum ma aflasem acolo la momentul respectiv.Una fusesera spusele lui Soll si alta fusese sa vad  cu ochii mei. Innebunise...innebunise din cauza mea,din cauza faptelor mele.A faptelor mele egoiste!
Am iesit din baie si m-am schimbat apoi m-am asezat pe fotoliu.Am luat telefonul de langa mine,si am cautat o poza. O poza pe care nu ar fi trebuit sa o pastrez.Fusese facuta atunci cand eram la hotelul acela din Bucuresti,mai exact in ziua pe care ne-o petrecusem la piscina. Soll zambea...eu zambeam.Totul parea perfect.Si chiar era.
Eram niste copii,insa eram impreuna si nu mai aveam nevoie de nimic altceva.Traiam in lumea noastra construita pe iubire. Traiam intr-o lume de basm pe care eu am spulberat-o.Am atins partea pozei unde se afla Soll.
-Iarta-ma iubito...-Am soptit alte lacrimi curgandu-mi pe fata.
Am ramas privind poza...timpul parca oprindu-se in loc.In mintea mea incepea sa fie liniste...poate prea multa liniste,insa era bine. Singurul lucru la care ma gandeam era Soll...nimic altceva nu mai conta.

PVA.

Am plecat de la casa Luanei si a lui Soll,indreptandu-ma spre Eric. Ceea ce imi spusese Luana parea...ireal. Dupa atata timp adevarul iesise la iveala. Desi imi dorisem mereu acest lucru,acum incepeam sa cred ca mai bine nu mi-l doream. Totul era mult prea trist. O vazusem pe Soll si era distrusa...asa ca mi-e frica sa imi imaginez cum e Eric.
Trebuie totusi sa vad ce face...stiu ca ii e greu,ba nu! Ii e mult mai mult de atat. Il cunosc pe Eric de cand eram copil si stiu cat de urat poate reactiona la furie,insa la tristete...e de o suta de ori mai rau. Am parcat in fata casei si m-am indreptat direct spre camera lui. Ajungand in fata usii am batut,insa nu am primit niciun raspuns asa ca am intrat.
Eric statea pe fotoloiu si privea telefonul. M-am apropiat de el si am privit in directia in care se uita si el,dar nu am vazut nimic deoarece eranul era negru.
-Eric.-Am zis privindu-l.
Trasaturile ii erau impietrite.Parea ca se afla in transa.
-Eric.-Am spus din nou.
Si din nou nu am primit niciun raspuns. Felul cum statea si privea in gol,pentru ca telefonul era stins, imi aducea aminte de...Soll. Exact asa se comporta. Statea si privea in gol...Iar starea aceea a adus-o la nebunie. Oo,nu!
-Eric!-Am exclamat cu putere.
Nici macar nu se miscase...nici macar putin.
M-am aplecat si i-am tras incet telefonul din mana .Nu reactionase cu nimic. I-am pus mana pe umar...acelasi rezultat.
Am scos grabit telefonul meu din buzunar si am sunat-o pe Luana.
-Da?
-Luana,e Eric!
-Ce a facut?-Intreba pe un ton ingrijorat...aproape ingrozit de spaima.
-Nu stiu...sta. Pur si simplu sta si priveste in gol.Nu se misca...nu schiteaza niciun gest.
-Oo,nu!-Zise apoi se auzi o usa inchizandu-se.
-Imi aduce aminte de...-Am inceput.
-Stiu! Ajung in 5 minute.-Zise apoi incise.
M-am apropiat din nou de Eric. Arata de parca ar dormi,avea toate trasaturile relaxate.Singura diferenta era ca avea ochii deschisi.
-Eric!-Am spus pentru a treia oara.
Dupa cum promisese,Luana ajunse repede.Intrand asemanea unei furtuni in camera,isi arunca geanta pe pat si se opri in fata lui Eric.
-Eric!-Exclama.
-Am incercat si eu.Nu are niciun efect.
Se lasa la acelas nivel cu acesta apoi il privi atenta.
-Ooo,Dumnenezule e in soc!-Exclama speriata.
-Eric,uita-te la mine!Sunt Luana.-Spuse prinzandu-i fata in maini.
Neprimind niciun raspuns de la acesta Luana incepu sa planga. M-am apropiat si am luat-o in brate.
-Nu reactioneza Andrew!Nu reactioneaza!-Tipa in timp ce plangea si ma strangea in brate.

PVE.

O auzeam pe Luana plangand si zicand ca nu spun nimic...nu puteam sa spun...ceva ma oprea... M-am ridicat de pe fotoliu si m-am indreptat spre usa.Luana se desparti imediat de Andrew si se pozitiona in fata mea oprindu-ma inainte sa ajung la usa.
-Eric!-Spuse pe un ton trist.
Am privit-o.
-Eric spune ceva! Cum te simti?
Distrus...ma doare totul.Vreau sa mor...sa nu mai stiu de nimic...De ce? De ce nu am ascultat-o?
Am inceput sa plang apoi in urma unui impuls am imbratisat-o strans pe vara mea.Aceasta ma imbrati sa la randul sau si imi sopti ca totul va fi bine. Cat de insela.Nimic nu va mai fi bine de acum incolo.Totul va fi numai o mare de durere si suferinta...viata mea se va invarti in jurul acelei intamplari...
Luana se desparti incet de mine si ma privi.
-Haide sa te intinzi putin.-Spuse incepand sa mearga spre pat si luandu-ma dupa ea.
M-am asezat incet pe pat,si chiar in momentul acela usa se dechise pe ea intrand mama.Privirea ei se piroti asupra mea de cum pasi in camera.Veni in graba spre mine.
-Puiul meu,cum te simti?-Se aseza pe pat si imi lua mana in a sa.
Am respirat adanc...
-Eric...-Incepu apoi isi intoarse privirea spre Luana si vazandu-i expresia acesteia renunta la a mai continua.In schimb ma imbratisa strans.I-am raspuns la imbratisare. Aveam nevoie de asa ceva. Aveam nevoie de ea acum mai mult decat de orice. Era mama...si o iubeam. O iubeam foarte mult.
-Te iubesc!-Imi zise apoi despartindu-se putin se mine ma saruta pe frunte.
As fi vrut sa spun ca si eu simt acelasi lucru,dar nu puteam.
*~*~*~*~*~*~*~*~
Hey!
Dupa cum vedeti am postat capitolul 43. L-am scris acum o ora(cred). E scurt...Ba nu! E foarte scurt fata de celelalte. Nu prea are cine stie ce actiune...doar chestii la care v-ati fi asteptat.
Deoarece a trecut ceva timp de cand nu am mai postat,am zis sa ma opresc aici cu scrisul si sa continui in capitolul urmator.
Sper sa va placa si sa va lasati parerea.
Mult succes cu blogurile si bineinteles la scoala! :*